Ce faci..? Bine, nu..?  Sigur ca da.  Eu sunt la fel de singura.. Dar nu la propriu pentru ca de când ai plecat tu am descoperit ca am prieteni minunați care ma ajuta la greu.. Sunt singura.. Goala.. Pe dinăuntru.  Caut ceva anume și nu știu ce caut mai exact.  Oare pe tine te caut?  Probabil.. Ai rămas undeva acolo înăuntru și caut sa te scot afara.  Dar cum?
Știi..  M am gândit de multe ori ca o sa vina ziua în care nu o sa mai fim împreună. Era logic nu? Prea mult stres pentru amândoi.. Dar nu m am gândit niciodată ca eu voi fi cea care a renunțat definitiv.. Și nu m am gândit nici ca asta o sa ma termine în interior. Da.. Te am blocat peste tot.. Am șters orice poza cu tine.. De peste tot.  Știi rama aceea pe care ți am dat o de Crăciun? Am și eu aceeași rama.. Aveam.. A sfârșit în gunoi săraca.. Probabil și a ta la fel. Și probabil știi ce   era pe peretele meu..din camera.  Nu mai e.  Acum e doar un perete gol.. La fel ca mine. Nu te am mai văzut de ceva timp.. Poate a fost mai bine asa.. Dar bănuiesc ca ești fericit. Ce ironic mi se pare.
Da, îmi e dor de tine în fiecare minut. Mi as dori doar sa te pot auzi câteva secunde.. Sa te vad puțin.
În doi ani am suferit atât de mult.. O relație ar trebui sa îți aducă fericire nu?  Nu ar trebui sa îți aducă suferință. Poate ca de asta a fost mai bine ca noi am ales despărțirea.
E 2:26 dimineață dar încă nu m a găsit somnul.. Parca m am ascuns de el.. Și îmi doresc atât de mult sa vina la mine.. La fel de mult cat te doresc pe tine.
Cel mai ironic e ca tu deja ai pe cineva. Știi..  De multe ori m am intrebat dacă mai simți ceva pentru mine.. Oare iubirea aia pe care ai avut o cândva chiar s a stins atât de rapid?  Sau doar orgoliul te a împiedicat sa vii înapoi?  Te caut zi și noapte.. Peste tot.. Pe strada, prin casa, în suflet. Și doar în suflet te găsesc.
Sa știi ca îmi lipsești.. Puțin doar. Ok, îmi lipsești groaznic de mult. Deja simt ca nu mai am aer..
Îmi e dor de noi, dar nu te vreau înapoi!.

Ce faci..? Bine, nu..?  Sigur ca da.  Eu sunt la fel de singura.. Dar nu la propriu pentru ca de când ai plecat tu am descoperit ca am prIete
minunați care îmi sunt alături la greu.. Sunt singura.. Goala.. Pe dinăuntru.  Caut ceva anume și nu știu ce caut mai exact.  Oare pe tine te caut?  Probabil.. Ai rămas undeva acolo înăuntru și caut sa te scot afara.  Dar cum?
Știi..  M am gândit de multe ori ca o sa vina ziua în care nu o sa mai fim împreună. Era logic nu? Prea mult stres pentru amândoi.. Dar nu m am gândit niciodată ca eu voi fi cea care a renunțat definitiv.. Și nu m am gândit nici ca asta o sa ma termine în interior. Da.. Te am blocat peste tot.. Am șters orice poza cu tine.. De peste tot.  Știi rama aceea pe care ți am dat o de Crăciun? Am și eu aceeași rama.. Aveam.. A sfârșit în gunoi săraca.. Probabil și a ta la fel. Și probabil știi ce   era pe peretele meu..din camera.  Nu mai e.  Acum e doar un perete gol.. La fel ca mine. Nu te am mai văzut de ceva timp.. Poate a fost mai bine asa.. Dar bănuiesc ca ești fericit. Ce ironic mi se pare.
Da, îmi e dor de tine în fiecare minut. Mi as dori doar sa te pot auzi câteva secunde.. Sa te vad puțin.
În doi ani am suferit atât de mult.. O relație ar trebui sa îți aducă fericire nu?  Nu ar trebui sa îți aducă suferință. Poate ca de asta a fost mai bine ca noi am ales despărțirea.
E 2:26 dimineață dar încă nu m a găsit somnul.. Parca m am ascuns de el.. Și îmi doresc atât de mult sa vina la mine.. La fel de mult cat te doresc pe tine.
Cel mai ironic e ca tu deja ai pe cineva. Știi..  De multe ori m am intrebat dacă mai simți ceva pentru mine.. Oare iubirea aia pe care ai avut o cândva chiar s a stins atât de rapid?  Sau doar orgoliul te a împiedicat sa vii înapoi?  Te caut zi și noapte.. Peste tot.. Pe strada, prin casa, în suflet. Și doar în suflet te găsesc.
Sa știi ca îmi lipsești.. Puțin doar. Ok, îmi lipsești groaznic de mult. Deja simt ca nu mai am aer..
Îmi e dor de noi, dar nu te vreau înapoi!.

Îl iubești...Dar nu-i al tău, că-i însurat.

        Il cunosti , te atrage , il placi , te indragostesti.. si booom! (credeai ca va fi asa usor?! Ooo nu.. tipu' e insurat!) Da! Se intampla sa te indragostesti de un barbat care nu este al tau , el apartine deja alteia..         La inceput iti spui ca te distrezi doar.. traiesti clipa .. dar ce sa vezi? Fluturasii aia pe care iti doreai din tot sufletul sa nu ii simti misunand prin stomacul tau isi fac simtita prezenta. Si stii .. stii ca ceea ce faci este imoral.. gresit.. atat de gresit.. dar nici sa pui punct nu vrei. Da.. si se mai intampla ca tipu' sa mai aiba si un copil, poate doi. Ce mai faci in cazul asta? Din momentul in care te-ai bagat in asta trebuie sa fii constienta ca din "relatia"asta nu vei iesi cu sufletul nepatat, cu inima nefranta, cu ochii neinlacrimati..
       Si partea cea mai buna.. societatea. Cine nu a trecut prin asta vreodata cu siguranta arunca cu vorbe taioase.. brusc, noi, cele care iubim barbatul alteia devenim niste "curve" "insensibile" "distrugatoare de familii" ..Dar stai bre asa, ca daca nu eram eu, era alta care ii distrugea familia. Insensibila? Insensibila zici? Ii spui  asta unei femei care se lupta zi de zi cu sentimentele pe care le poarta pentru un barbat , care isi doreste ca toata lumea sa iasa impacata din toata povestea asta..

       
         Si tine-ti minte : inselam deoarece in relatia pe care o avem nu mai gasim satisfactia la care ne asteptam. Asadar, nu amanta este vinovata de distrugerea familiei.. sotia este cea care isi autodistruge casnicia. 

Intre doua nu te ploua..ce ma fac intre doi?!

      Draga mea.. Ce sa facem noi cu vesnica poveste?! Ai cunoscut un băiat si este perfect! Îţi doreşte sa-ti fie mereu aproape, are acel ceva care te cucereste în fiecare zi mai mult..tot mai mult. Dar ce facem noi cand trecutul te trage de picioare si iti sopteste " Uita-te la mine, inca exist!" Da! exista si acel băiat din trecut...si gandul lui nu te-ar lasa in pace sub nici un chip.
       Ei bine, nu sunt ei prosti, dar nici tu idioata. Este doar o contradictie în capul tău, pentru ca dacă l-ai fi iubit pe primul nu erai în ziua de astăzi cu al doilea.. si dacă îl iubeai pe al doilea..ce sa mai caute primul in ecuatie? Vezi, nici tu nu ai mai intelege daca te-ai asculta.
      Dar vezi tu.. sufletul tau de copil, atat de inocent..face orice barbat sa iti cada la picioare. Cine ar putea rezista ochilor aceia albaştri,zambetului tău pueril? Pentru ce sa îţi complici existenţa cu trecutul cand viitorul parcă îţi straluceste în fata?
Ştii.. ti-am promis ca voi scrie despre asta.Iar eu m-am ţinut de cuvînt.
Dar ultimul cuvînt îţi aparţine!

Nu,acum eu vorbesc şi tu taci!

Ai aruncat propozitiile ca nişte săgeţi spre mine, iar eu, vulnerabilă m-am lăsat strapunsă de ele. Ei bine, dragul meu, acum eu vorbesc si tu taci! 


Ştim amandoi că sunt capabilă să mă contrazic pana la ultima suflare, ştim amandoi că ţi-ai găsit cea mai înfocata fană a discuţiilor în contradictoriu. Dar ce mă fac eu că în preajma ta roiul de cuvinte se transformă în.. ei bine, în nimic. În preajma ta nu sunt eu. Eu m-am pierdut de mult în ... tine. M-ai acaparat cu toată masculinitatea ta, iar eu, ca o copilliţă fără minte m-am lăsat sufocată aşa uşor ..

Ţi-ar face atât de bine un moment de sinceritate, faţă de propria-ţi persoană. Căci, cum să te cunosc eu dacă nici tu nu ştii cine eşti? Nici tu nu îţi cunoşti sufletul. Parcă îl tii ascuns de mine, de tine, de toţi cei din jurul tău..nu-l auzi cum strigă, cum vrea să simtă, să mă simtă. Îl sufoci cu replici tăioase, nu-l laşi sa fugă spre mine. Al meu a luat-o de mult la goană spre tine, nu te-a găsit iar acum rătăceşte pe drumuri.
Te consideri superior, nu eşti.
Te consideri inteligent, ei bine, eşti! Dar de ce să transformăm asta într-o aroganţă de-a ta?!
Mă găseşti frumoasă, nu vad de ce nu m-ai lasă să aud asta în fiecare dimineaţă, cand răsuflarea ta caldă îmi mângâie şira spinării.
Te urăsc, te urăsc pentru cş te iubesc atât de mult! Ce clişeu, nu?
Iubesc să te urăsc.

Şi  acum,  nu îmi pot contrazice nici măcar gândurile când este vorba despre tine. 

Nu intelegi..

 

Atîtea lacrimi neînţelese.. Mereu le-ai privit confuz, fără sa îţi dai seama ca îţi sunt dăruite, fără sa îţi dai seama ca nu au curs pentru mine, au curs pentru tine, pentru ceea ce nu ai vrut sa fii si în acelaşi timp pentru ceea ce ce te vedeam a fi.

Pentru tine erau şiruri banale de apa, pentru mine erau totul. Tot ceea ce aveam sa îţi daruiesc se ascundea în marea de lacrimi, oceanul de sentimente neînţelese. Şi ce doare mai tare este că nu ai încercat să le opreşti. Le-ai lăsat să curgă, le-ai lăsat să îmi sfîşie sufletul, sufletul meu de copil. Cum ai putut să faci asta?Nu poţi judeca un om pentru că nu te înţelege, poate că nu îl laşi sa te înţeleagă, poate nu ştie cum să te înţeleagă. Atîtea întrebări în căutare de răspuns.. atîtea răspunsuri care devin întrebări.

Şi maine o iau de la capăt cu lacrimi pe care ţi le daruiesc, pe care sper ca într-o bună zi vei veni..şi cu un zâmbet pueril mi le vei şterge de pe faţa, mi le vei estompa cu farmecul tău, mă vei strânge la piept si voi da uitare la tot ce este în jurul meu.