Nu,acum eu vorbesc şi tu taci!

Ai aruncat propozitiile ca nişte săgeţi spre mine, iar eu, vulnerabilă m-am lăsat strapunsă de ele. Ei bine, dragul meu, acum eu vorbesc si tu taci! 


Ştim amandoi că sunt capabilă să mă contrazic pana la ultima suflare, ştim amandoi că ţi-ai găsit cea mai înfocata fană a discuţiilor în contradictoriu. Dar ce mă fac eu că în preajma ta roiul de cuvinte se transformă în.. ei bine, în nimic. În preajma ta nu sunt eu. Eu m-am pierdut de mult în ... tine. M-ai acaparat cu toată masculinitatea ta, iar eu, ca o copilliţă fără minte m-am lăsat sufocată aşa uşor ..

Ţi-ar face atât de bine un moment de sinceritate, faţă de propria-ţi persoană. Căci, cum să te cunosc eu dacă nici tu nu ştii cine eşti? Nici tu nu îţi cunoşti sufletul. Parcă îl tii ascuns de mine, de tine, de toţi cei din jurul tău..nu-l auzi cum strigă, cum vrea să simtă, să mă simtă. Îl sufoci cu replici tăioase, nu-l laşi sa fugă spre mine. Al meu a luat-o de mult la goană spre tine, nu te-a găsit iar acum rătăceşte pe drumuri.
Te consideri superior, nu eşti.
Te consideri inteligent, ei bine, eşti! Dar de ce să transformăm asta într-o aroganţă de-a ta?!
Mă găseşti frumoasă, nu vad de ce nu m-ai lasă să aud asta în fiecare dimineaţă, cand răsuflarea ta caldă îmi mângâie şira spinării.
Te urăsc, te urăsc pentru cş te iubesc atât de mult! Ce clişeu, nu?
Iubesc să te urăsc.

Şi  acum,  nu îmi pot contrazice nici măcar gândurile când este vorba despre tine. 

Nu intelegi..

 

Atîtea lacrimi neînţelese.. Mereu le-ai privit confuz, fără sa îţi dai seama ca îţi sunt dăruite, fără sa îţi dai seama ca nu au curs pentru mine, au curs pentru tine, pentru ceea ce nu ai vrut sa fii si în acelaşi timp pentru ceea ce ce te vedeam a fi.

Pentru tine erau şiruri banale de apa, pentru mine erau totul. Tot ceea ce aveam sa îţi daruiesc se ascundea în marea de lacrimi, oceanul de sentimente neînţelese. Şi ce doare mai tare este că nu ai încercat să le opreşti. Le-ai lăsat să curgă, le-ai lăsat să îmi sfîşie sufletul, sufletul meu de copil. Cum ai putut să faci asta?Nu poţi judeca un om pentru că nu te înţelege, poate că nu îl laşi sa te înţeleagă, poate nu ştie cum să te înţeleagă. Atîtea întrebări în căutare de răspuns.. atîtea răspunsuri care devin întrebări.

Şi maine o iau de la capăt cu lacrimi pe care ţi le daruiesc, pe care sper ca într-o bună zi vei veni..şi cu un zâmbet pueril mi le vei şterge de pe faţa, mi le vei estompa cu farmecul tău, mă vei strânge la piept si voi da uitare la tot ce este în jurul meu.