Atîtea lacrimi neînţelese.. Mereu le-ai privit confuz, fără sa îţi dai seama ca îţi sunt dăruite, fără sa îţi dai seama ca nu au curs pentru mine, au curs pentru tine, pentru ceea ce nu ai vrut sa fii si în acelaşi timp pentru ceea ce ce te vedeam a fi.
Pentru tine erau şiruri banale de apa, pentru mine erau totul. Tot ceea ce aveam sa îţi daruiesc se ascundea în marea de lacrimi, oceanul de sentimente neînţelese. Şi ce doare mai tare este că nu ai încercat să le opreşti. Le-ai lăsat să curgă, le-ai lăsat să îmi sfîşie sufletul, sufletul meu de copil. Cum ai putut să faci asta?Nu poţi judeca un om pentru că nu te înţelege, poate că nu îl laşi sa te înţeleagă, poate nu ştie cum să te înţeleagă. Atîtea întrebări în căutare de răspuns.. atîtea răspunsuri care devin întrebări.
Şi maine o iau de la capăt cu lacrimi pe care ţi le daruiesc, pe care sper ca într-o bună zi vei veni..şi cu un zâmbet pueril mi le vei şterge de pe faţa, mi le vei estompa cu farmecul tău, mă vei strânge la piept si voi da uitare la tot ce este în jurul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu