Ştim amandoi că sunt capabilă să mă contrazic pana la ultima suflare, ştim amandoi că ţi-ai găsit cea mai înfocata fană a discuţiilor în contradictoriu. Dar ce mă fac eu că în preajma ta roiul de cuvinte se transformă în.. ei bine, în nimic. În preajma ta nu sunt eu. Eu m-am pierdut de mult în ... tine. M-ai acaparat cu toată masculinitatea ta, iar eu, ca o copilliţă fără minte m-am lăsat sufocată aşa uşor ..
Ţi-ar face atât de bine un moment de sinceritate, faţă de propria-ţi persoană. Căci, cum să te cunosc eu dacă nici tu nu ştii cine eşti? Nici tu nu îţi cunoşti sufletul. Parcă îl tii ascuns de mine, de tine, de toţi cei din jurul tău..nu-l auzi cum strigă, cum vrea să simtă, să mă simtă. Îl sufoci cu replici tăioase, nu-l laşi sa fugă spre mine. Al meu a luat-o de mult la goană spre tine, nu te-a găsit iar acum rătăceşte pe drumuri.
Te consideri superior, nu eşti.
Te consideri inteligent, ei bine, eşti! Dar de ce să transformăm asta într-o aroganţă de-a ta?!
Mă găseşti frumoasă, nu vad de ce nu m-ai lasă să aud asta în fiecare dimineaţă, cand răsuflarea ta caldă îmi mângâie şira spinării.
Te urăsc, te urăsc pentru cş te iubesc atât de mult! Ce clişeu, nu?
Iubesc să te urăsc.
Şi acum, nu îmi pot contrazice nici măcar gândurile când este vorba despre tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu